Peste 650 de funcționari publici instruiți de CNA în cadrul mai multor campanii de informare la Soroca și Căușeni

Peste 650 de funcționari publici instruiți de CNA în cadrul mai multor campanii de informare la Soroca și Căușeni

În săptămâna curentă, ofițerii Direcției educație anticorupție ai CNA au desfășurat instruiri în cadrul campaniei naționale „Decid cu Integritate – Aleg cu Responsabilitate” în raioanele Soroca și Căușeni, fiind invitați primarii și reprezentanții autorităților locale, directorii instituțiilor de învățământ, precum și șefii serviciilor publice locale descentralizate. În cadrul instruirilor participanții au vorbit despre coruperea alegătorilor, combaterea fraudei electorale și mecanismele de semnalare a cazurilor de corupție. Campania are drept scop promovarea transparenței și responsabilității în procesul electoral din Republica Moldova.

De asemenea, a fost continuată campania de informare și sensibilizare „Integritate pentru Sănătate”, realizată în parteneriat cu CNA-MS-AO HOMECARE. Instruirile au reunit managerii instituțiilor medicale și cadrele medicale din cadrul Spitalelor raionale Soroca și Căușeni, în cadrul cărora ofițerii CNA au informat despre măsurile de integritate instituțională și profesională, despre regimul juridic al cadourilor, influențelor necorespunzătoare, denunțării manifestărilor de corupție, institutului avertizorului de integritate, rolul conducătorului în asigurarea și controlul integrității instituționale procedura de evaluare a integrității profesionale și răspunderea pentru lipsa integrității. Totodată, voluntarii anticorupție au distribuit cetățenilor și pacienților materiale informative privind drepturile la servicii medicale și mecanismele de sesizare a CNA și a autorităților din domeniul sănătății.

În perioada de referință, ofițerii CNA au promovat activități de informare pentru agenții publici din cadrul mai multor entități publice, precum: Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor; Direcția Învățământ Tineret și Sport, Bălți; Spitalul penitenciar nr. 16 Pruncul și Biroul Național de Statistică. De asemenea, agenții publici au fost consiliați despre politicile de asigurarea a integrității profesionale. Activitățile a avut drept scop consolidarea climatului de integritate instituțională și profesională, dar și creșterea gradului de responsabilitate în procesul de executare a activităților de serviciu a agenților publici.

Amintim că, activitățile de informare și sensibilizare privind politicile de integritate contribuie la responsabilizarea agenților publici privind respectarea standardele de integritate, intoleranța față de fenomenul corupției și dezvoltarea spiritului pro-activ la denunțarea actelor de corupție.

Last update: 27 May 2025 - 09:29