Peste 130 de persoane instruite în sectorul public și privat săptămâna aceasta. CNA a promovat normele de integritate și liniile telefonice de sesizare
Centrul Național Anticorupție (CNA) a desfășurat pe parcursul acestei săptămâni noi sesiuni de informare și sensibilizare dedicate angajaților din sistemul penitenciar și reprezentanților mediului de afaceri, la care au participat peste 130 de persoane.
În cadrul sesiunilor organizate pentru angajații sistemului penitenciar, au fost abordate aspecte privind respectarea normelor de integritate și conduită profesională, identificarea și prevenirea riscurilor de corupție, precum și responsabilitatea personalului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. De asemenea, participanții au fost informați despre importanța unei reacții prompte la manifestările care afectează integritatea instituțională.
O altă sesiune a fost organizată pentru angajați ai unui agent economic, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind promovarea și consolidarea integrității în sectorul privat. Ofițerii Direcției educație anticorupție (DEA) a CNA au vorbit despre integritatea în afaceri, management transparent, aplicarea codului de etică și gestionarea corectă a riscurilor de corupție.
Totodată, participanții la instruiri au fost informați despre canalele directe de sesizare a actelor de corupție: Linia Națională Anticorupție – 0800 55555 (apel gratuit pe teritoriul Republicii Moldova) și Linia Fierbinte a CNA – +373 78 710 116 (disponibilă non-stop, inclusiv din străinătate, prin apeluri, SMS sau prin aplicațiile Viber, Signal, Telegram și WhatsApp).
Centrul Național Anticorupție continuă activitățile de instruire și sensibilizare, în vederea consolidării unui climat de integritate atât în sectorul public, cât și în cel privat.